Skip to main content

ANDREI PETRACHE

TRIO

Andrei Petrache Trio este un proiect proaspăt care a luat naștere în urmă cu doi ani, atunci când ideile muzicale și sinergia de grup au devenit convergente și li s-a ivit ocazia să-și concretizeze planurile muzicale. Andrei este pianist și compozitor iar împreună cu basistul Alexandru Marin și bateristul Alexandru Badea formează un trio cu un solid background de muzică clasică și alternativă, cei trei fiind absolvenți de Conservator la diferite secții.

Povestea din spatele acestei componențe vorbește despre prietenii strânse și despre plăcerea de a cânta și de a improviza într-o formulă bine sudată, asta în ciuda faptului că fiecare dintre cei trei tineri are multiple alte proiecte în paralel.

Repertoriul lor conține piese originale scrise de Andrei special pentru această formulă de trio, într-o zonă de jazz modern cu influențe din jazz-ul contemporan nordic și culori balcanic-orientale, la acestea adăugându-se câteva reinterpretări fresh ale mai multor standarde de jazz.

Până în prezent au concertat la festivaluri ca Jazz in the Park (2022) sau Sepsi Jazz&Blues Festival (2022) și în cadrul a multe alte concerte de jazz organizate în București și în țară.