Skip to main content

Momentul optim, când începi cu adevărat să studiezi, este atunci când îți dai seama că o faci pentru tine, nu pentru mama, pentru tata, pentru profesor, pentru examen etc.

Cătălin Ștefănescu-Pătrașcu

Salut! Te rugăm să ne spui câteva cuvinte despre tine.

Salut. Câteva cuvinte: chitară, cobză, mandol, bas, chitară electrică, sintetizatoare, cânt, butonez, predau, compun.

 

Când ți-ai dat seama că vrei să faci muzică? Nu în sensul că vrei să mergi la o școală de muzică, ci în sensul că asta vrei să faci în viață.

Când, copil fiind, am tăiat banjoul bunicului meu ca să văd cine cântă înăuntru. Când eram fascinat de cele două piese pe care le cânta tata la chitară. Când, fan Elvis Presley, am mers cu mama la o profesoară de chitară ca să-mi arate cum e cu rockul, dar ea mi-a cântat câteva arpegii pe corzi de nylon, și atunci m-am îndrăgostit pe loc de chitara clasică. Când am început să „compun” niște piese fără să știu nici un pic de teorie. Când, la liceu, în loc sa fac temele la mate sau chimie, studiam la chitară. Când făceam temele la mate și eram enervat că nu pot să studiez la chitară. Muzica m-a însoțit permanent, chiar dacă, înainte de 1989, știam că nu am nicio șansă să fac o carieră din asta.

 

A existat un moment-cheie care te-a făcut să te decizi?

Da, atunci când, după Revoluție, în 1991, am aflat că s-a înființat o clasă de chitară la Academia de Arte din Iași. M-am pregătit… și am intrat, beneficiind de multă indulgență din partea comisiei de teorie (îmi amintesc că, la admitere, la proba de solfegiu, după ce l-am schelălăit precum un câine fugărit de hingheri, profesorul, un tip pedant, m-a întrebat, cu o sprânceană ușor ridicată: „tu ești de la chitară, nu?”).

 

Ce îți place să faci, atunci când nu faci muzică (sau fără legătură cu muzica)? Altfel spus, atunci când nu studiezi / asculți / predai / cânți…

Hobby-urile mele sunt tot muzicale. Acum 10 ani am făcut o pasiune pentru muzica orientală lucrând, cu Imago Mundi, la un proiect dedicat lui Cantemir, și mi-am cumpărat o groază de instrumente turcești și persane. În pandemie, mi-am cumpărat un sintetizator, de curiozitate. Acum sunt absorbit de muzica electronică și am o colecție de sintetizatoare care mă și sperie cât de mare e.

În rest, nu aș vrea să spun că sunt gurmand, pentru că vreau să slăbesc.

 

Dacă ar fi să asociezi sunetul instrumentului tău cu un anotimp, care ar fi acela (și de ce)?

Am atâtea feluri de instrumente, cu atâtea feluri de sonorități, că ar trebui să mai inventez niște anotimpuri pentru ele. Chitara o asociez cu toamna, pentru că are un sunet dulce și melancolic (dacă nu mă crezi, ascultă O zi de noiembrie de Leo Brouwer).

 

Cu siguranță există motive pentru care ești recunoscător muzicii, după cum e foarte posibil să existe momente în care ai prefera să ai alte preocupări. Dacă ar fi să faci două liste „cu bune și rele”, ce ar conține?

Mă gândesc că am avut noroc să fac din pasiunea pentru muzică o profesie. Dacă aș fi ajuns inginer, și asta s-ar fi întâmplat dacă nu venea Revoluția, pentru mine, muzica ar fi fost cel mai mare hobby, dar și cea mai mare frustrare. Așa că, despre muzică, numai de bine!

 

Ce planuri ai pentru viitor, muzical/artistic vorbind – să zicem, pentru anul viitor?

Nu am planuri concrete. Nici pentru anul acesta nu am avut, și totuși am realizat trei, împreună cu Asociația Culturală ISVOR.

 

Există un moment optim pentru a începe să studiezi chitara? Când crezi că „e prea târziu” pentru a începe?

E bine să începi cât mai devreme, sub o îndrumare cât mai bună. Studiul chitarei poate începe încă din clasa întâi, dar, de obicei, începe din clasa a cincea. Momentul optim, când începi cu adevărat să studiezi, este atunci când îți dai seama că o faci pentru tine, nu pentru mama, pentru tata, pentru profesor, pentru examen etc. Acest moment de „trezire” ar trebui sa vină după ce ieși din copilârie, adolescență, sau ar trebui să vină cândva. Dacă nu vine, atunci e prea târziu.

 

Privind înapoi, probabil că sunt lucruri pe care le-ai descoperit ca muzician profesionist, dar ți-ai fi dorit să le fi aflat mult mai devreme. Le poți împărtăși cu noi?

Mi-aș fi dorit să descopăr sintetizatoarele mai devreme, pentru că acum, la 51 de ani, mi se pare că sunt un moș posedat de dub techno 🙂 🙂

 

Te rugăm să ne recomanzi o lucrare pe care o consideri potrivită pentru copii, indiferent de cât de multe (sau puține) știu despre muzică.

Pentru că foarte mulți copii nici nu au auzit de formația asta:

La final, ce sfaturi ai da unui copil (6-14 ani) care tocmai și-a descoperit pasiunea pentru muzică?

În general e bine să nu dai sfaturi copiilor, pentru că nu o să te creadă, înțeleagă, bage în seamă etc. Sfaturile precum „trebuie să studiezi minimum trei ore pe zi” sau „pentru corectarea ritmului, trebuie să folosești metronomul” pot părea niște sentințe nemiloase, niște condamnări la plictiseală. Copiii au nevoie de profesori care să îi facă să intre lin în studiul unui instrument, să îi învețe să se raporteze afectiv față de muzică și, foarte important, să îi facă să înțeleagă ceea ce cântă (evident, la nivelul cognitiv al fiecărei vârste). Așa că, un sfat bun pentru copii ar fi: părinți, alegeți cu grijă profesorii copiilor voștri!

Leave a Reply